In singuratate

Alone...Is anybody out there?

 Singuratatea mi-a fost alaturi in cele mai grele momente si imi va fi si acum.Ori de cate ori am nevoie sa-mi fie cineva alaturi descopar ca nu am pe nimeni,ca atentia pe care le-o acord prietenilor si grija pentru ei e onesided.Cand am nevoie sa ma sustina cineva,toata lumea are treaba,e ocupata.Stiam ca asa se va intampla,dar am continuat sa sper ca de data asta e diferit.Dar nu a fost.
 Azi vreau sa particip la un concurs muzical si sunt preselectiile.Speram sa am un prieten alaturi ca sa-mi ridice moralul but no such luck.Asa ca,din nou,ma bazez numai pe mine si imbratisez singuratatea in timp ce incerc sa nu ma fac de ras.Inca o data,viata imi arata ca destinul meu e sa fiu vesnic singura.M-am impacat de mult cu gandul asta,nu ma mai doare (prea tare),aproape ca nici nu imi mai pasa.Cred ca ar trebui sa incetez sa mai sper ca voi gasi si eu pe cineva care sa-mi fie cel mai bun prieten,caruia sa-i ofer toata dragostea mea (aici vorbesc de dragoste prieteneasca,nu de relatii amoroase stupide).
 Imi inghit lacrimile de dezamagire si imi conving inima sa se calmeze.Cred ca faptul ca prima melodie pe care am cantato cu adevarat la orele de canto se numeste "In singuratate" e un semn.
 Aaah,stiu ca mai tarziu voi regreta postul asta deprimant dar,pana la urma,asta e blogul meu,aici imi scriu gandurile deci am sa postez tot ce simt,indiferent de cat de lamentabil ar suna unele fraze.Hehe,deja ma simt mai bine:)