Visez prea mult,dar fără vise nu aş mai fi eu.
Mă pierd printre culori.E o explozie,o nebunie de lumină si întuneric,aerul sclipeşte.Un buchet uriaş de trandafiri mă aruncă într-o lume roşie,plină de pasiune şi foc arzător,neîmblanzit.De după un colţ îmi sare în faţă o fantomă,trece prin mine,însă lasa în urmă o dâra cenuşie,plumburiul furtunii.Mă întreb încotro se îndreaptă?Poate spre alte fantome sau poate că nu are nicio destinaţie.Simt iarba moale sub tălpi şi mă uit nedumerită în jur:totul este verde,mii de smaralde si bunavointa.Iar deasupra mea,un albastru nemărginit se întinde şi mă îmbrăţişează.Mă urc pe un gard şi întind mâna spre cer,încerc să prind o bucată de infinit,însă e mult prea departe.Mă las sa cad in iarba moale numai ca să descopăr că stau întinsa pe un pat foşnitor de carţi.Mirosul hârtiei şi al cernelii îmi gâdilă nările şi ridic de jos un volum prăfuit si vechi.Negrul misterios al literelor mă hipnotizează,citesc cu lăcomie pagini întregi,inconştientă,şi descopăr curând albul imaculat al ultimelor pagini,goale,un infinit anost,monocrom şi mă întristez.Aşa că închid cartea şi îmi ridic privirea spre tavanul portocaliu,o imitaţie ieftină a apusului nesfârşit.
Mă ridic şi alerg.Nu am o destinaţie.Vreau să mă trezesc din acest vis straniu,caci culorile îmi înghit sufletul.Privesc cerul şi vad sclipirile timide ale stelelor pe negrul miezului de noapte şi îmi doresc să dispar din aceasta lume a culorilor,un vis urât ce se va sfârşi când voi bate din palme.Dar nu se întâmplă nimic,eu tot prinsă în labirintul colorat sunt.Nu se mai termină şi simt cum primele fuioare de nebunie îmi pătrund în minte.
Oare mă voi trezi vreodată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu